O organizatie care se respecta si care isi coordoneaza intreaga activitate in functie de rigorile etice va „comunica” acest principiu de baza inca de la recrutarea personalului. Respectarea codurilor etice are o imporanta critica atat pentru organizatia care isi cauta noi angajati, cat si pentru partenerii acesteia (candidati si clienti). Pe langa respecatrea cerintelor legislative in vigoare, organizatia trebuie sa-si ghideze procesul de recrutare si dupa alte principii de baza cum ar fi onestitatea, integritatea, echitatea, responsabilitatea sociala etc. Astfel, aceste proceduri trebuie sa se bazeze pe criterii obiective si nediscriminatorii care sa se regaseasca in fiecare etapa a analizei candidatilor.